Se invartea in cerc. Nu doar el insusi, ci gandurile sale. Totul se prabusea asupra lui, un biet om , care era trup si suflet dedicat scrisului. Nu vorbea, nu se plangea ci inventa povesti despre lumi groaznice nascocite din cel mai sumbru colt al mintii . Avea o repulsie fata de oamenii ce preferau sa traiasca in minciuna altora, in realitatea acoperita cu o patura groasa de nestiinta si suprimarea inteligentei si naturii omului. Dar acest sarman om, se mintea pe el insusi. Pana la urma cand vine vorba de viata nu exista adevar , doar o propie iluzie in care alegi sa traiesti. Partea rationala a scriitorului sesiza diferenta aceasta privind lumea din jurul sau. Dar ce e un scriitor ? un om care alege sa se exprime, sa isi puna trairile si sentimentele ascunse printre randuri si prin cuvinte ce poate nu toti le inteleg . Un om care isi descrie visele si ganduri dandu-le contur prin literele negre sau albastre pe foia alba de hartie. Nu putea alege logica.
Revenind la saracul om. Se fastacea si se amagea singur. Nu putea sa scrie. Nu mai avea ce sa scrie. Se simtea ca un leu in cusca , neindreptatit, sclav, oprimat ,furios si speriat. Inlauintuit de propriile temeri ce ar fi trebuit posibil acum sa fie citite de altcineva .Scriitorul simtea ca se sufoca de nebunia neputintei. Simtea ca a petrecut atat timp izolat de prezent incat si-a dedicat timpul amintirilor si credintelor sale infipte in mintea sa precum o stanca. Ar fi vrut sa iasa afara, sa se intalneasca cu lumea insa cine il mai stia? Poate jumatate de regiune il credea mort, poate prietenii lui credeau ca s-a mutat intr-o alta tara fara zgomote si harmalaie. Poate toti oamenii pe care ii cunostea disparuse ei insusi in tarana. Si de ce ar iesi sub lumina soarelui? Ce rost ar avea sa vada aceasta lume mizera in care el insusi refuzase sa traiasca eliminandu-i oricare sansa de a se imbunatati. Oamenii se schimba. Dar tipul ramane la fel. Cel putin asa gandea el.
Strofocat de propia argumentare a indecizilor se duse pana la majordom. Il luase de mana si l-a intrebat cu un ton disperat ce ar trebui sa faca. Majordomul , cunoscunda-l de 30 de ani , a inteles situatia simplu. L-a condus nu in piata aglomerata, nu pana in carciuma ci in propia gradina.
Bietul scriitor, coplesit de atata emotii, de atata frumusete si atata culoare s-a simtit usurat de pietroiul ce ii astupa inima. In final, era doar un biet scriitor ce a resuit sa rupa cercul in care se inavartea de atata timp.
mioheart's Blog 